Săptămâna trecută am fost la Capitală frate. Nimic de zis. Ați putea spune şi ce dacă? Banal. Totuși, ceea ce vreau să punctez în acest coment nu se referă strict la mirobolanta noastră Capitală, ci la cultură. La dreptul de a citi.
1. În autocarul care mă ducea agale spre Bucureşti, în scaunul din faţa mea stăteau relaxate două femei. Ambele de meserie librar. Discuţia dintre cele două doamne mi s-a părut foarte interesantă.
Prima doamnă: Ştii? La mine în librărie intră omul se uită şi mă întreabă de ce am preţurile aşa mari. Ce pot să-i răspund? Că nu eu le stabilesc. O să dau faliment cu ăştia.
A doua doamnă: Ştiu perfect. Şi la mine e la fel. Nu văd cum o scot la capăt. Plus că mai am probleme şi cu cele emise de Adevărul. Sunt foarte scumpe. Plus că în momentul în care trebuie să le returnezi, iar acestea sunt zgâriate sau un pic şifonate trebuie să le plătesc din buzunarul meu.
Doamna 1: Te înţeleg. Eu am păţit-o. Şi aştia se mai înterabă de ce lumea nu prea mai cumpără carţi.
Le-am lăsat pe doamne să îşi continue discuţia, dar nu înainte de a trage o concluzie: Omul de rând, ca mine, ca tine,..., vrea să citească, dar ce?!. Preţurile unor cărţi sunt prea piperate, iar cele ieftine sunt de proastă calitate. Totuşi, o dată pe lună, sau poate la două, ne rupem din puţinul nostru pentru a cumpăra o carte. Nu e aşa???
2. A doua problemă, pentru mine fascinantă, se referă la cititul în metrou. Nu înţeleg cum pot unele persoane să se concentreze la rândurile unei cărţi în aglomeraţia infernală a metroului bucureştean. Eu unul nu a-şi putea. Mă uitam în jur, cu plină admiraţie, la persoanele care făceau acest lucru în jurul meu. Şi nu era vorba de una sau două persoane. Am numărat în după masa aceea nu mai puțin de 15 (în cele 3 vagoane pe care le puteam vedea lejer). Nu am putut decât să cred că acele persoane sunt foarte ocupate, dar cu un talent extraordinar de a-şi calcula timpul liber. Am presupus că în metrou omul respectiv profită de o liniște aparentă fată de viaţa cotidiană, iar cartea este refugiul său.
Îmi pare rău că nu sunt aşa şi eu. Nu mai ţin minte când am citit ultima carte sau care a fost. Îmi e ruşine de mine.
1. În autocarul care mă ducea agale spre Bucureşti, în scaunul din faţa mea stăteau relaxate două femei. Ambele de meserie librar. Discuţia dintre cele două doamne mi s-a părut foarte interesantă.
Prima doamnă: Ştii? La mine în librărie intră omul se uită şi mă întreabă de ce am preţurile aşa mari. Ce pot să-i răspund? Că nu eu le stabilesc. O să dau faliment cu ăştia.
A doua doamnă: Ştiu perfect. Şi la mine e la fel. Nu văd cum o scot la capăt. Plus că mai am probleme şi cu cele emise de Adevărul. Sunt foarte scumpe. Plus că în momentul în care trebuie să le returnezi, iar acestea sunt zgâriate sau un pic şifonate trebuie să le plătesc din buzunarul meu.
Doamna 1: Te înţeleg. Eu am păţit-o. Şi aştia se mai înterabă de ce lumea nu prea mai cumpără carţi.
Le-am lăsat pe doamne să îşi continue discuţia, dar nu înainte de a trage o concluzie: Omul de rând, ca mine, ca tine,..., vrea să citească, dar ce?!. Preţurile unor cărţi sunt prea piperate, iar cele ieftine sunt de proastă calitate. Totuşi, o dată pe lună, sau poate la două, ne rupem din puţinul nostru pentru a cumpăra o carte. Nu e aşa???
2. A doua problemă, pentru mine fascinantă, se referă la cititul în metrou. Nu înţeleg cum pot unele persoane să se concentreze la rândurile unei cărţi în aglomeraţia infernală a metroului bucureştean. Eu unul nu a-şi putea. Mă uitam în jur, cu plină admiraţie, la persoanele care făceau acest lucru în jurul meu. Şi nu era vorba de una sau două persoane. Am numărat în după masa aceea nu mai puțin de 15 (în cele 3 vagoane pe care le puteam vedea lejer). Nu am putut decât să cred că acele persoane sunt foarte ocupate, dar cu un talent extraordinar de a-şi calcula timpul liber. Am presupus că în metrou omul respectiv profită de o liniște aparentă fată de viaţa cotidiană, iar cartea este refugiul său.
Îmi pare rău că nu sunt aşa şi eu. Nu mai ţin minte când am citit ultima carte sau care a fost. Îmi e ruşine de mine.
