Marţi, 10 noiembrie 2009, pe situl Realitatea.net a fost postată o declaraţie a preşedintelui Traian Băsescu şi candidat PD-L în cursa pentru Cotroceni. Actualul preşedinte al României ne anunţă plin de entuziasm că în 15-20 de ani românii vor trăi bine.
<< În urmă cu cinci ani le ura românilor "Să trăiţi bine!". Dacă atunci nu preciza când vor trăi românii bine, acum preşedintele a dat un termen: peste 15-20 de ani.
"În 15-20 de ani noi vom trăi extraordinar de bine în România", a spus Traian Băsescu, la o emisiune electoarală difuzată pe postul, EtnoTv. Şeful statului a explicat şi motivele de speranţă pentru viitor: "dincolo de a fi o naţiune care va valorifica avantajul de a fi revenit în lumea civilizată, suntem şi o ţară cu resurse".
Optimismul lui Traian Băsescu nu se opreşte aici. Preşedintele spune că vârful crizei a fost depăşit şi că România va beneficia de creştere economică în 2010.
"Deja vârful crizei s-a depăşit, de acum începem să revenim către o creştere economică, iar în trimestrul II al anului 2010 chiar vom relua creşterea economică", a afirmat şeful statului. >> (sursa: Realitatea.net).
Domnule Băsescu, zi zău cu limba scoasă şi am să te cred. Îl mai ţineţi minte pe Silviu Brucan? Omul ală, criticat de uni, laudat de alţii, spunea cu mult timp în urmă că România va trece printr-o perioadă de 20 de ani de tranziţie. Bine. Omul era optimist şi spunea că prin 2010 – 2015 românul va începe să trăiască bine. Acum doar „trăienim” bine.
Domnul Băsescu ne spune că trebuie să mai aşteptăm încă 15-20 de ani, începând de azi, să trăim bine. Nu zău. Păi până atunci ce trebuie să fac? Domnule Traian Băsescu, noi românii, adică fraieri „ăştia” care încă vă mai votăm şi încă mai punem „botu`” la vrăjelile voastre, vrem să TRĂIM BINE ACUM.
Dacă tot aţi aprobat noua Lege a Salarizării, pe care eu personal o consider bună, ar trebui să fie un pic modificată. Nu mult, un piculeţ. Şi anume să se introducă în grila de salarizare şi salariul de parlamentar care ar trebui să fie de maxim 1500 lei (cât câştigă un medic după şase ani de şcoală şi alţi şase de rezidenţă sau un profesor după 15 ani de muncă), iar Preşedintele să aibă cel mai mare salariu dintre din stat, aşa cum e şi normal, dar care să nu fie mai mare de 2500 lei şi să se renunţe la toate sporurile şi beneficile. Să vă vedem atunci cât de „bine trăiţi”.
Francezii spun: Liberté, Egalité, Fraternité (Libertate, Egalitate, Fraternitate). Pentru România se aplică: Libertate, dar ciocul mic; Egalitate între şmecheri, fraieri (poporul) nu contează şi Fraternité (Fraternitate) între moguli şi „falimente” pentru restul.

0 pareri:
Trimiteți un comentariu